Colegiul National Decebal - Deva

Colegiul National Decebal - Deva

Evanghelia din suflet
PDF Imprimare Email

Duminica XXV după Rusalii

Pilda samarineanului milostiv

(Luca 10, 25-37)

        În această duminică s-a rânduit să se citească pilda samarineanului milostiv. Este binecunoscută această pildă cu atât mai mult cu cât este auzită în Bisericile noastre la Taina Sfântului Maslu ori cu alte ocazii. Pilda samarineanului milostiv a fost rostită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos într-un moment în care a venit la dânsul un tânăr bogat întrebându-l cum să dobândească Împărăţia lui Dumnezeu adică cum să se mântuiască. Iisus îi răspunde tot printr-o întrebare şi anume că trebuie să păzească poruncile. Tânărul îi descoperă că poruncile le-a păzit încă din tinereţe. Iisus îi spune că trebuie să-şi ajute aproapele la care mirat tânărul îl întreabă cine este acesta. Domnul Hristos îi spune atunci pilda samarineanului milostiv în care tânărul şi nu numai, vede faptele unor oameni nepăsători faţă de suferinţa de lângă ei. Cititorul de astăzi poate vedea imaginea unui om căzut în mâinile unor tâlhari rămas aproape în nesimţire pe drumul ce leagă Ierusalimul de Ierihon. Pe rând trec pe acel drum un preot al legii vechi şi un levit, însă aceştia sunt nepăsători. În cele din urmă trece şi un samarinean care îl ia, şi-l duce la o casă de oaspeţi făcând acolo tot ceea ce se putea pentru ca omul acela să îşi revină. Ne spune evanghelia că a cheltuit din averea sa numai ca să îşi revină. În sfârşit din întrebarea Mântuitorului tânărul îşi dă seama că aproapele său este oricine, lucru pe care el în trecuse cu vederea până atunci.

        În puţine cuvinte am putea să spunem că de fapt în omul căzut pe cale se ascunde oricine se află în suferinţă şi în nevoie. Calea este viaţa aceasta începând cu naşterea şi terminând cu moartea. Tâlharii sunt oamenii răi pe de-o parte, iar pe cealaltă pot fi diavolii. În persoana samarineanului se regăseşte Iisus Hristos dar şi fiecare om care ia chipul lui Iisus, devenind împlinitor în faptă şi în cuvânt al poruncilor dumnezeieşti. În această viaţă omul se confruntă cu multe ispite şi încercări şi de aceea este nevoie de cineva care să-l ajute să le treacă. Pe undeva el este ajutat de Dumnezeu atunci când crede că nu mai are cine să-l ajute, de obicei când este la limita dintre nădejde şi deznădejde, dar şi de oameni care înţeleg că el este cu adevărat semenul lor. Dacă cineva ar vrea să fie şi el ajutat cîndva ar fi bine ca şi el să ajute şi să fie el însăşi mai întâi un samarinean. Darul de a ajuta pe aproapele porneşte din dragoste şi se mai numeşte milă sau milostenie. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre milostenie că ea este ,,un izvor pe lângă care cresc nu plopi, nu spini, nu chiparoşi, ci plante cu mult mai bune şi mai înalte dragostea lui Dumnezeu, lauda oamenilor, slava adusă lui Dumnezeu, bunăvoinţa tuturor, pieirea păcatelor, încredere multă, dispreţul bogăţiilor; prin milostenie este hrănită de obicei planta dragostei, căci nimic nu hrăneşte, de obicei, dragostea faţă de aproapele ca milostenia” ( Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 22, 3 la Fapte ). Tot el ne spune că milostenia este ,,preţul pentru răscumpărartea sufletului” (Omilia 3, 2, Despre pocăinţă). Milostenia presupune deci faptă îmbinată cu dragoste. Samarineanul este după unii Fiul lui Dumnezeu care este plin de milă şi de dragoste. El devine astfel model pentru fiecare. Hristos ne arată că împlinirea milei trebuie făcută în dragoste. Este binecunoscută sintagma că ,,Credinţa fără fapte moartă este” (Iacov, 2, 14-16 ). Ajutorul acordat semenului este cea mai înaltă filozofie a credinţei. Ce folos are omul dacă are o credinţă seacă, teoretică cu preamultă ştiinţă dar dacă îi lipseşte fapta?! Căci ,,filozofia sufletului prin învăţătura de carte este cu atât mai gre şi mai anevoioasă, cu cât este mai greu să faci decât să zici şi cu cât faptele sunt mai pline de trudă decât cuvintele” ( Sfântul Ioan Gură de Aur, Împotriva celor ce se opun vieţii monahale, 3, 9 ).

        Pilda samarineanului milostiv este mereu actuală şi uşor de înţeles pentru cei de astăzi. Omul înţelege din ce în ce mai greu, şi poate nici nu doreşte, cine este cu adevărat aproapele său. Din ce cauză? Din lipsa credinţei. Din ce în ce mai puţin se găsesc cei care au o credinţă lucrătoare, o credinţă practică. De aceea parcă lipsesc ,,adevăraţii samarineni” pentru că această credinţă înţeleasă de ei este una seacă lipsită de dragoste şi de faptă. Este poate un mit sau o poveste. Şi atunci în care din aceste personaje ne putem regăsi? În levit sau în preot?! Sau în cel mai fericit caz în samarinean. Dacă credem că ne regăsim în acesta din urmă trebuie să căutăm în noi înşine şi să vedem dacă nu cumva ne lipsesc dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, mila şi credinţa vie din care izvorăsc celelalte două. Dacă cumva ne lipsesc una sau două din aceste virtuţi să ni le însuşim ca să fim desăvârşiţi.

 

Preot profesor Dumitru Dospin 

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 3 din 119