Duminica de astăzi, supranumită şi ,,a izgonirii lui Adam din Rai” este premergătoare Postului Mare. Cuvântul evanghelistului Matei pe care le auzim în această zi ne vorbesc despre calea demnă de urmat pentru ca omul să se împace cu Dumnezeu după ce mai întâi s-a depărtat de Acesta. Am putea spune că aceste cuvinte dumnezeieşti sunt rânduite de către Biserică ca fiecare om să le aibe spre înţelegere şi viziune. Iată ce citim în pericopa de astăzi: ,,Zis-a Domnul: De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”(Matei 6,14-21).
Între evenimentul biblic adamic şi cuvintele Mântuitorului rostite astăzi este o strânsă legătură pentru că ambele evenimente îl îndeamnă pe om să redobândească ceea ce a pierdut în urma căderii. Iisus ne cheamă astăzi să ne identificăm prin fapta bună cu aceea pe care El îi numeşte ,,fii ai lui Dumnezeu”. Adam nu mai autentifică chemarea noastră de a deveni fii ai lui Dumnezeu, ci numai Hristos. El Hristosul a venit în lume să ne mântuiască şi să ne împace cu Dumnezeu. El este după spusa Sf. Ap. Pavel ,,noul Adam” pentru că venind în lume a pus început bun cum să devenim fii ai lui Dumnezeu. În acest fel un mare părinte al Bisericii, Sfântul Irineu, zice: ,,Fiul lui Dumnezeu S-a făcut şi Fiu al Omului pentru ca pe om să-l facă fiu al lui Dumnezeu”, să-l readucă la conştiinţa de fiu al lui Dumnezeu. Iar Clement Alexandrinul, spune: ,,Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca pe tine, ca om, să te înveţe cum să devii fiu al lui Dumnezeu”. Însă se cere o condiţie: credinţa în El şi în învăţăturile Sale. În acest sens Sfântul evanghelist Ioan remarca faptul că: ,,Celor care cred în El le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nu din poftă trupească, nu din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut”(Ioan: 1,12-13). Şi puterea aceasta o începem prin prin naşterea cea de-a doua, a sfântului botez. Că avem un Tată care L-a trimis pe Fiul Său să ne înalţe şi pe noi la calitatea de fii ai lui Dumnezeu, ai Părintelui ceresc, prin El, prin Hristos este condiţia esenţială a credinţei noastre. În credinţă stă iertarea iar iertarea izvorăşte din dragoste. Dumnezeu l-a iertat pe om din pricina neascultării şi ,,a trimis pe Fiul Său cel Unul născut ca nimeni să nu piară ci să vină la cunoştiinţa adevărului” . Şi păcatul lui Adam se şterge prin botez şi aceasta tot din dragoste dumnezeiască. Şi ca să redobândim însuşirea de adevăraţi fii ai lui Dumnezeu ce condiţie încă mai trebuie îndeplinită? Iertarea! Iertarea este poruncă dumnezeiască şi din această pricină Mântuitorul ne spune: ,,De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greşelile voastre; iar de nu veţi ierta, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. Iertarea... . Dar ce este iertarea în înţelesul Scripturii? Dacă observăm în istoria biblică iertarea a stat la baza supravieţuirii omului pe pământ. Iertarea este şi condiţia pentru care Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume. Dacă vedem minunile Mântuitorului săvârşite asupra făpturii umane observăm că la temelia acestora a stat iertarea. Orbii, demonizaţii, bolnavii s-au vindecat în urma iertării. Am putea spune deci că iertarea înseamnă vindecare şi dacă este vindecare prin iertare ajungi cu adevărat fiu al Părintelui ceresc. Atunci când începi să ierţi, începi să te vindeci.Te vindeci de patimile tale de păcatele tale de bolile tale de tot. Şi simţi harul dumnezeiesc. Nu poţi să ierţi dacă eşti cuprins de vreo patimă. Adam a căzut din patimă (din neînfrânare sau din poftă), din dorinţa de a avea ceva, de a fi cineva şi s-a făcut una cu lumea şi aşa a devenit ca unul muritor. Odată cu el a apărut în lume necazul boala şi suferinţa. Chiar şi moartea. De aceea biserica ne îndeamnă la iertare pentru a ne vindeca. Un mijloc eficace este postul. De aceea este postul pentru că îndeamnă la iertare şi la nepătimire. Însă nepătimirea nu se realuzează numai în post dar şi în celelalte zile din viaţa noastră. Deci, când ajungi la nepătimirea faţă de ceva şi faţă de această lume, adică te ridici deasupra patimilor, deasupra răului lumii acesteia (căci lumea a devenit cumplit de rea şi zace în rău) atunci devii cu adevărat fiu al Părintelui ceresc, adică este începutul mântuirii tale. Când nu eşti în stare să ierţi, nu eşti vindecat de răul din tine, nu eşti vindecat şi nu ai acces, nu eşti unit cu Hristos ca să fii fiu al Părintelui ceresc.
