Duminica a III-a din Post

( a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34 – 9,1

            

         Postul Mare este un minunat urcuş nu numai spre Sărbătoarea Învierii Domnului, ci spre desăvârşirea noastră. Evangheliile duminicale ale Postului Mare reprezintă ele însele trepte ale acestui urcuş. Luând aminte cum se cuvine la mesajul lor, vom urca, treaptă cu treaptă, la înălţimea chemării noastre de ucenici ai lui Hristos, de creştini. 

        Evanghelia acestei duminici, ne prezintă o mulţime de oameni care Îl ascultă pe Mântuitorul, probabil că destul de mulţi, cuceriţi de învăţătura Sa, dar, mai ales, uimiţi de minunile Sale, nutreau gândul de a-L urma, de a-I deveni ucenici. Ori iată, Domnul le înfăţişează statutul ucenicului într-un cuvânt cel puţin tot atât de „greu” ca şi cel despre a mânca trupul şi sângele Său: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Mc 8,34). 

        În vorbirea curentă, expresia „a-şi lua crucea” a ajuns să însemne pur şi simplu a îndura o situaţie neplăcută, a duce povara vieţii de toate zilele, cu toate inconvenientele, astfel încât, ascultând acest cuvânt al Evangheliei, cei mai mulţi dintre noi nu mai realizăm cât de şocant a putut fi cuvântul lui Iisus pentru cei ce-L ascultau atunci.Căci „a-ţi lua crucea” nu înseamnă altceva decât a fi răstignit, adică a fi executat în chipul cel mai groaznic. Cu siguranţă ascultătorii din acea vreme realizau acest lucru.

        Versetele următoare arată limpede că, înfăţişând ascultătorilor condiţiile uceniciei, Mântuitorul a avut în vedere exact acest înţeles radical al luării crucii. Căci, arată El în continuare, luarea crucii şi urmarea Sa nu este o simplă metaforă, ci înseamnă să fii gata a-ţi pierde „sufletul” pentru Hristos şi Evanghelie (v35-37). A-l pierde pentru a-l câştiga. În acest context „sufletul” este viaţa biologică pe care o pierzi pentru cea veşnică.

        Condiţia uceniciei este exprimată aici în modul cel mai tranşant: a deveni creştin înseamnă a te îmbrăca în cămaşa morţii. Sf. Ioan Gură de Aur ne arată că aşa trebuie înţeles acest cuvânt al Mântuitorului: „Ucenicii lui Hristos trebuie sã înfrunte nu numai moartea aceasta firească, ci chiar moartea silnică, şi nu numai moartea silnică, ci şi moartea de ocară”.

        Când Sf. Ioan scria aceste cuvinte, la câteva decenii de existenţă a Bisericii, mulţi dintre ucenicii lui Hristos plătiseră deja acest preţ. Biserica îşi avea deja veşmântul împurpurat de sângele martirilor ei. 

        N-au ce căuta pe această cale oamenii care „îşi lipesc sufletul” de bunurile materiale, care trăiesc doar pentru a-şi strânge averi şi palate.

        Ne vom întreba atunci cine se va mântui căci nu toţi au murit răstigniţi.  

       Astăzi nu mai vorbim despre o răstignire materială, ci depsre o răstignire continuă. Este răstignirea „omului vechi” a omului păcătos şi răstignirea „trupului, împreună cu patimile şi cu poftele”, (Gal. 5,24). Adică noi creştini de asta trebuie să fim în legătură continuă cu Domnul Hristos prin rugăciune, post, milostenie şi fapte bune. 

        Fie ca Sf.Cruce să ne fie călăuzitoare în continuare pe calea postului, iar noi „să lepădăm păcatul să ne îmbrăcăm din nou în har”. 

Prof. Alin Marius Mureşan